ICOANĂ – Cristina Raileanu

Cristina Răileanu (n. 1980)

A absolvit Liceul de Arte Plastice la Cluj în 1999 și secția de iconografie a Facultății de Teologie Ortodoxă, în 2003.

În facultate am avut un pedagog deosebit, care mi-a limpezit calea spre icoană, Nicolae Bălan, participant și el la prima ediție a acestei manifestări. După absolvirea studiilor de specialitate, am continuat să mă apropii de icoană; în acest sens am participat la câteva șantiere de pictură murală și am expus în câteva expoziții de icoane, la Cluj, la Paris și la Mestre Veneția. În aceeași măsură, ca membră a grupului “Sfântul Ioan Damaschinul”, am participat mai mulți ani la rând la expoziția de icoane din cadrul Simpozionului Zilele Artei Bizantine. În ultimii ani, am participat la tabăra de iconografie “Atelierul Monahul Nicolae de la Rohia” de la mănăstirea Rohita-Boiereni, județul Maramureș.

În prezent, icoana este pentru mine un mod de exprimare bisericească și artistică. În pictarea icoanei urmăresc în primul rând conformarea la canoanele Bisericii, iar din punct de vedere artistic accentul cade pe expresivitate, transparențe și rafinament cromatic.

De câțiva ani am evlavie la Sfinții Brâncoveni și mă bucur să iau parte la acest eveniment în care împreună-prăznuim, iconari și iubitori ai Artei liturgice bisericești. Adaug un fragment grăitor dintr-o scrisoare a Sfântului Radu Brâncoveanu către Dositei, Patriarhul Ierusalimului:

Născută în 2 mai 1980, în oraşul Cluj-Napoca, judeţul Cluj

Studii

1999–2003  Universitatea Babes Bolyai, Facultatea de Teologie Ortodoxa, sectia Patrimoniu Cultural,Cluj-Napoca

1994–1999  Liceul de Arte Plastice “Romulus Ladea”, Cluj-Napoca

Lucrări de artă monumentală religioasă

2015 – 2016    Iconostasul Bisericii parohiale din satul Nicula, judetul Cluj, tehnica tempera pe lemn

2003 – 2007   Iconostasul din Paraclisul Manastirii Petresti, Cheile Turzii

2005 – 2007   Biserica Silea, judetul Alba in tehnica fresca sclivisita

2005              Altar Gambut, judetul Alba, tehnica a secco

2004              Iconostas Silea, judetul Alba, tehnica a secco

2002             Capela scolii Cristiana, Cluj-Napoca

2015              Lucrarea de diploma – trapeza Manastirii Nicula – scena Ospitalitatii lui Avraam

Participarea la evenimente si expozitii dedicate iconografiei de traditie bizantina

2017 martie, Simpozion “Zilele artei Bizantine” editia a XIII, expozitie de icoane, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca

2015 martie, Simpozion “Zilele artei Bizantine” editia a XII, expozitie de icoane, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca

2015 martie, expozitie de icoane impreuna cu Andrei Raileanu, Libraria Bizantina, Bucuresti

2014 octombrie Simpozion “Iconari in Otopeni”

2014 iulie, tabara de iconografie “Atelierul Monahul Nicolae de la Rahova”, editia XIV, Manastirea Rohita, Boiereni

2013 iulie, tabara de iconografie “Atelierul Monahul Nicolae de la Rahova”, editia XIII, Manastirea Rohita, Boiereni

2010 decembrie, icoana in cetate, expozitie de icoane, Arad

2010 decembrie, Simpozion international “Zilele Artei Bizantine”, editia a VI, expozitie de icoane, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, organizat de grupul Sf. Ioan Damaschin

2010 septembrie, Simpozion “Zilele Icoanei”, editia a III a, Galeria Forma, Deva, organizat de grupul SF.Ioan Damaschin

2010 iulie, tabara de iconografie “Atelierul Monahul Nicolae de la Rahova”, editia X, Manastirea Rohita, Boiereni

2009 decembrie, Simpozion international “Zilele Artei Bizantine”, editia a V, expozitie de icoane, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, organizat de grupul SF.Ioan Damaschin

2009 iulie, tabara de iconografie “Atelierul Monahul Nicolae de la Rahova”, editia IX, Manastirea Rohita, Boiereni

2008 decembrie, Simpozion international “Zilele Artei Bizantine”, editia a IV, expozitie de icoane, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, organizat de grupul SF.Ioan Damaschin

2008 septembrie, Simpozion “Zilele Icoanei”, editia a II a, Galeria Forma, Deva, organizat de grupul SF.Ioan Damaschin

2008 iulie, tabara de iconografie “Atelierul Monahul Nicolae de la Rahova”, editia VIII, Manastirea Rohita, Boiereni

2007 decembrie, Simpozion international “Zilele Artei Bizantine”, editia a III, expozitie de icoane, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, organizat de grupul SF.Ioan Damaschin

2007 iulie, tabara de iconografie “Atelierul Monahul Nicolae de la Rahova”, editia VII, Manastirea Rohita, Boiereni

2006 decembrie, Simpozion international “Zilele Artei Bizantine”, editia a II, expozitie de icoane, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, organizat de grupul SF.Ioan Damaschin

2006 aprilie, expozitie de icoane, Eglise Saint-Sulpice, Crypte Saint-Francois, Paris

2005 decembrie, Simpozion international “Zilele Artei Bizantine”, expozitie de icoane, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca, organizat de grupul SF.Ioan Damaschin

2005 decembrie, expozitie de icoane, Chiesa di San Rocco, Venetia

2005 aprilie-mai, expozitie de icoane, Eglise Orthodoxe des Saints Archanges, Paris

2005 ianuarie membru al grupul SF.Ioan Damaschin

2004 noiembrie – decembrie, expozitie de icoane, Casa de Cultura a Studentilor, Cluj-Napoca

2002 decembrie, expozitie de icoane, Galeriile Ladea, Liceul Arte Plastice “Romulus Ladea”, Cluj-Napoca

2001 – 2002 , expozitie de icoane de grup, Casa de Cultura a Studentilor, Cluj-Napoca

CONTACT

Tel. mobil: 0040752194243

E-mail: cristina.raileanu1000@ gmail.com

web: www.cristianraileanu.webly.com